sâmbătă, 23 aprilie 2011

Serialul de sambata seara (I) - Sfantul

Inspirata a fost televiziunea romana cand a decis ca sambata seara sa programeze din serialele de succes ce se difuzau la televiziunile europene sau americane. Astfel, ne ghemuiam toti in fata televizorului, cu mama, cu tata, bunica, purcelul, catelul sau alti membrii aferenti familiei pentru a urmari eroii cu pistol sau pumn tare care tineau romanii cu sufletul la gura, ratingurile stabilite atunci (chiar daca erau necalculate), nefiind egalate vreodata.
  Voi incerca sa fac o retrospectiva a citorva dintre cele mai de succes seriale, care au facut deliciul parintilor si bunicilor de astazi si despre care tinara generatie abia daca stie ceva din auzite. Nu voi uita sa reamintesc si din celelalte seriale difuzate de televiziune care au avut mai putin succes sau doar aparitii sporadice. In primii ani, televiziunea a incheiat un contract cu reteaua britanica ITC pentru a prelua serialele produse de aceasta, iar difuzarea acestora se facea imediat dupa premiera de pe canalul respectiv.
  Primul supererou vazut pe ecranele televizoarelor Simon Templar din „The Saint”. A fost difuzat pentru prima oara pe 9 Octombrie 1965, deschizand Epoca de Aur a serialelor difuzate de Televiziunea Romana. „Sfantul” il avea ca actor principal pe actorul britanic Roger Moore, care la acea data implinea 38 de ani si avea un rol de aventurier bogat, sexy, bataus si conducator de masini sport si prin farmecul sau facea din tinerele gospodine sa suspine dupa un astfel de idol.
 Creatorul „Sfantului”, un chinezo-englez, Leslie Charteris, a scris prima carte in 1928, in care apare personajul Simon Templar, care a devenit imediat un succes, urmand apoi alte peste 100 de povestiri cu Simon Templar. De remarcat ca numele de Sfantul (in limba engleza abreviat ST.) vine de la initialele numelui (S)imon (T)emplar. Incepand cu 1938 se vor turna mai multe filme in care apare personajul Simon Templar, cateva din ele avandu-l ca interpret pe actorul britanic George Sanders (5 aparitii intre 1939-1941), dar putine dintre ele avand la baza povestirile lui Charteris. Tot in anii '40 Charteris va scrie si cateva piese de radio si va contribui si la cateva benzi desenate ce il au ca personaj principal pe Templar. Cu timpul, Sfantul devine un fel de Robin Hood modern, apoi un detectiv domestic, totusi diferit de Sherlock Holmes, Maigret sau Poirot, mai ales datorita stilului sau de viata pe picior mare, fara ca nimeni sa poata preciza insa sursa veniturilor sale.
  Insa faima lui Charteris va ajunge la cote inalte cand acesta cedeaza  drepturile de productie cineastului Robert Sidney Baker, un producator britanic de succes. Ulterior, Roger Moore se va atasa de acest personaj, incercand sa cumpere drepturile de productie, reusind in cativa ani sa devina co-proprietar cu Robert S. Baker. In primele serii, filmul avea o tenta mistery, Templar fiind implicat, incidental sau in mod voit, in rezolvarea unor cazuri de crima sau furt, in colaborare cu diverse personaje sau chiar cu politia. Apoi, filmul va capata o tenta de spionaj, chiar fantasy.
  Filmul este interesant si din perspectiva faptului ca descrie, sub pretextul scenariului de film, cateva din realitatile cotidiene ale anilor '60, din tarile europene, SUA sau America Latina. Primele 4 sezoane au fost filmate in alb-negru, iar cateva dintre primele episoade imprumuta in unele scene stilul cartoon, modul in care sunt asezate personajele in scena, imbracamintea lor sau chiar unghiurile de filmare, ducandu-ne cu gandul la scenele statice ale benzilor desenate, un efect interesant care justifica in parte succesul lui. De prisos sa mai spunem ca Moore desavarseste pesonajul, desi anterior nu fusese foarte apreciat de critici ca actor. Multi considera ca rolul lui Templar a fost scoala care l-a pregatit pe Moore pentru rolul mult mai celebrului Bond. Indubitabil, secventa in care haloul de sfant apare deasupra lui Simon Templar a devenit la fel de cunoscuta ca si secventa in care James Bond apare in dreptul tevii de pistol.
  Serialul turnat intre 1962-1969 devine unul de legenda pentru parintii si bunicii de azi. Din cele 118 episoade, televiziunea romana reuseste sa achizitioneze mai mult de jumatate dintre ele, ultimul dintre ele putand fi vizionat de catre telespectatorii romani la 15 martie 1969, imediat dupa ce canalul britanic ITC a incetat productia serialului.

4 comentarii:

  1. That would be Robert Sidney Baker, not Roger...

    RăspundețiȘtergere
  2. Scuze. Ai dreptate. Am operat modificarea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sfantul este idolul copilariei mele iar actorul Roger Moore este inca actorul meu preferat.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu vă faceţi griji şi mulţumiri pentru modificarea acesteia. Ai scris o bucată frumos.

    Puteţi afla mai multe despre spectacol şi personaj din noua mea carte, Saint la TV, care va fi publicat în scurt timp. Mai multe detalii aici: http://www.hirstpublishing.com/The_Saint_on_TV_by_Ian_Dickerson/p384445_1157211.aspx

    RăspundețiȘtergere